Primii ani din viață sunt fundamentul pe care ne clădim viața de adult, iar abilitățile dezvoltate în această perioadă ne ghidează întreaga viață. Cu toții știm importanța acestor ani și totuși simțim provocarea de a umple cu sens timpul copiiilor noștri, folosindu-ne de ferestrele lor de oportunitate pentru a-i ajuta să dobândească abilități esențiale.
Pe lângă creativitate, abilitatea de a rezolva probleme, dezvoltarea funcțiilor executive reprezintă o prioritate pentru toți părinții și educatorii care își doresc să crească copii capabili să se concentreze, sa prioritizeze, să își atingă obiectivele și să își auto-regleze emoțiile.
Ce sunt funcțiile executive?
Funcțiile executive și autocontrolul (self-control) sunt abilități care ne ajută să ne concentrăm, să reținem anumite instrucțiuni, să plănuim, să luăm decizii pe baza informațiilor, să efectuăm mai multe sarcini în același timp cu succes și să ne controlăm anumite impulsuri. Cercetătorii de la Harvard aseamănă creierul cu un turn de control aerian: așa cum acesta controlează cu succes multiple aterizări și decolări, așa și creierul trebuie să filtreze distragerile, să prioritizeze sarcinile cele mai importante, să stabilească și să atingă obiective și să controleze impulsurile.
În calitate de adulți avem multiple roluri ( soț/soție, tată/mama, angajat(a), frate/sora, etc), ne confruntăm în fiecare zi cu diverse situații care necesită implicarea noastră, prioritizăm obiective printre nenumărate sarcini, filtrăm distragerile, facem eforturi să ne concentrăm pe obiective și să livrăm rezultate. Facem eforturi să jonglăm cu toate prioritățile, să găsim un echilibru între muncă și viață de familie, timp pentru noi și să avem o viață împlinitoare. Toate acestea depind de funcțiile executive și în ce măsură le avem dezvoltate și exersate.
Studiile arată că deși nu ne naștem cu aceste funcții, ne naștem cu potențialul de a le dezvoltă și că acesta reprezintă unul dintre cele mai importante obiective în jurul cărora părinții și educatorii pot gândi activități pentru copii. Un copil care are funcțiile executive dezvoltate este un copil care va avea capacitatea să învețe să citească și să scrie, să învețe pașii pentru a rezolva o problema de matematică, să ia parte în proiecte la clasă, să își controleze emoțiile, să ia decizii bazate pe informații și să formeze relații sociale sănătoase. Cu alte cuvinte, este un copil care va face față cu succes atât perioadei școlare, cât și vieții de adult și aclimatizării în piață muncii.
Sunt 3 funcții ale creierului, însă acestea nu lucrează independent, ci împreună:
1). Memoria de lucru (working memory) – capacitatea de a reține și de a folosi informații în viața de zi cu zi, capacitatea de a reține ceea ce făceam înainte de a fi întrerupți.
Copiii o folosesc pentru:
a reține indicații de tipul ”te duci în camera ta, deschizi dulapul, iei bluza mov și pantalonii roșii și vii înapoi cu ele”a reține reguli și de a acționa pe baza lor: “dacă bila e roșie o pui aici, dacă e albastră o pui aici”pentru a se întoarce la o activitate după ce au fost întrerupți de altceva/altcinevaa reține unde e ascuns un obiect
2). Flexibilitate cognitivă (mental flexibility) – capacitatea de a ne menține atenți sau de a ne muta atenția în funcție de cerințe, context, priorități; capacitatea de a aplica reguli diferite în contexte diferite; capacitatea de a veni cu soluții diverse la aceeași problemă; capacitatea de a reconsidera situații, de a identifica greșeli și de a găsi noi soluții.
Copiii o folosesc pentru:
a înțelege că anumite reguli se aplică în anumite contexte (de ex: acasă mănâncă cu mâna, la grădiniță folosește tacâmuri; la bunica mănâncă dulciuri, acasă nu mănâncă dulciuri)a se adapta la reguli când acestea se schimbă (de ex: dacă plouă se încalță cu cizmele de ploaie)a-și revizui comportamentul și acțiunile în funcție de context, feedback, etca veni cu mai multe soluții la o problemă de matematică
3). Autocontrol (self control) – capacitatea de stabili obiective, de a-și controla impulsurile, de a face față distragerilor de tot felul;
Copiii o folosesc pentru:
a rezista tentațiilor de tipul “ mă abțin de la desert până când termin de mâncat prânzul, știu că atunci o să primesc mai mult”a-și calma impulsul de agresivitate când este provocat de un alt copilpentru a își aștepta rândul să vorbească la școală sau pentru a face față distragerilora se concentra pe o activitate
Exemple de activități care dezvoltă funcțiile executive, pentru grupa de vârstă 18-36 luni:
Jocuri de imitare: Simon says, Punchinella, etc (dezvoltă memoria și autocontrolul)
Jocuri cu reguli simple: alergăm cu rândul până la un punct predefinit (dezvoltă memoria și autocontrolul)
Cântece care presupun ritmuri diferite de mișcare (mai repede, mai încet, start, stop): Jack in the box, Motorboat, motorboat, etc (dezvoltă memoria și autocontrolul)
Cântece care presupun coordonarea mișcărilor cu versurile: Pat a Cake, Head, shoulders, knees and toes, The Hokey Pokey; Teddy Bear; I’m a Little Teapot etc (acestea îi fac pe copii să fie atenți la versuri și să se miște conform lor (dezvoltă memoria și autocontrolul)
Jocuri care presupun inhibarea activă a mișcărilor (freeze dancing): încurajați copilulul să danseze liber și la un moment dat atingeți copilul și sugerați-i să rămână nemișcat (freeze); dansul se reia în câteva momente la indicația adultului (dezvoltă autocontrolul)
Jocuri de sortare pe culori, forme, dimensiuni: setați reguli de sortare pe culori la început si ulterior schimbați regula de sortare pe forme sau dimensiuni (dezvoltă flexibilitatea cognitivă)
Jocuri de sortare cu reguli atipice: punem obiectele mici într-un vas mare și obiectele mari într-un vas mic (dezvoltă flexibilitatea cognitivă și memoria)
Puzzle: se pot discuta formele, culorile, se poate alege un loc în care copiii pun piesele al căror loc nu l-au găsit încă; (dezvoltă flexibilitatea cognitivă și memoria, reflecția)
Resurse:
https://46y5eh11fhgw3ve3ytpwxt9r-wpengine.netdna-ssl.com/wp-content/uploads/2015/05/Executive-Function-Activities-for-18-to-36-month-olds.pdfhttps://www.zerotothree.org/resources/169-play-activities-for-24-to-36-monthshttp://www.mindinthemaking.org/wp-content/uploads/2014/10/PFL-playing-with-household-items.pdf
Activități și jocuri care dezvoltă funcțiile executive pentru copiii de 3-5 ani:
Jocurile care încurajează mișcarea fizică: cățăratul, ocolirea obstacolelor, găsirea echilibrului (placa de echilibru este un instrument bun), dans rapid apoi încet (dezvoltă controlul atenției și concentrarea pe un obiectiv care trebuie atins înlăturând distragerile, încurajează perseverența)
Cântece repetitive, cântece care încurajează număratul: Baa, Baa Black Sheep, Hickory Dickory Dock Five Little Monkeys, Five Speckled Frogs;
Jocuri care presupun inhibarea activă a mișcărilor (freeze dancing): încurajați copilulul să danseze liber și la un moment dat atingeți copilul și sugerați-i să rămână nemișcat (freeze); dansul se reia în câteva momente la indicația adultului (dezvoltă autocontrolul)
Gătitul unor rețete simple ( încurajează atenția, urmarea unor etape/reguli, concentrarea pe măsurarea ingredientelor, lucrează memoria)
Puzzle cu nivel crescut de complexitate, adaptat intereselor copilului (dezvoltă capacitatea de concentrare, memoria, flexibilitatea cognitivă)
Jocuri de sortare de tipul S’match cu reguli complexe sau care se schimbă (încurajează flexibilitatea cognitivă)
Jocuri de tipul căutare de comori (în natură de preferat): stabilește ca obiectiv găsirea unui obiect și alege câteva indicii pe care le stabilești înainte cu copilul și le urmărește (stimulează curiozitatea, memoria, concentrarea pe un obiectiv, înlăturarea distragerilor)
Jocuri de rol conduse de copii la care participă și adulți (îi ajută pe copii să stabilească reguli, să explice sau să își explice anumite reguli, să dezvolte autocontrolul)
Joc de rol cu obiecte improvizate: contruirea unei bucătării/restaurant afară (dezvoltă flexibilitatea cognitivă)
Jocuri de tipul Going on a bell hunt în care copilul are un clopoțel în mână și stabilește ca obiectiv să găsească o veveriță, de exemplu. El trebuie să nu facă zgomot în timp ce caută veverița și să miște clopoțelul doar în momentul în care a zărit-o ( dezvoltă autocontrolul, concentrarea pe un obiectiv)
Activități de storytelling și/sau de scriere a unei cărți: copilul desenează o poveste pe care și-o imaginează sau în care adultul scrie (după dictare) o poveste spusă de către copil (stimulează memoria și flexibilitatea cognitivă)
Planificarea unui joc de rol: discutarea regulilor, rolurilor, dezvoltarea unui mic scenariu ( dezvoltă autocontrolul)
Desenarea activităților unei zile (dezvoltă memoria, autocontrolul)
Surse:
https://46y5eh11fhgw3ve3ytpwxt9r-wpengine.netdna-ssl.com/wp-content/uploads/2015/05/Executive-Function-Activities-for-3-to-5-year-olds.pdfhttp://blog.tinkergarten.com/blog/2018/8/16/focus-and-self-control-at-tinkergartenhttps://tinkergarten-blog.squarespace.com/blog/2018/8/17/6-ways-to-help-your-kids-develop-cognitive-flexibility
Articol scris de Ruxandra Manea, fondatoarea Educarium, și publicat pe platforma educațională Edupedu în data de 27 februarie 2019, https://www.edupedu.ro/concentrarea-autocontrolul-si-capacitatea-de-a-planifica-la-copii-jocuri-care-dezvolta-functiile-executive-la-copiii-pana-in-5-ani/
Comments