Când am început Educarium, nu ne-am gândit niciodată că vom vorbi despre puterea, importanța și necesitatea jocului liber în educația preșcolară. Părea un truism. Părea fundamentul, baza, începutul. Doar am fost copii cu toții, știm bucuria nebună a jocului, am devenit și adulți și părinți, i-am înțeles și importanța. Mai mult decât atât, am vorbit și încă vorbim cu nostalgie și regret despre "copilăria noastră afară la joacă" vs "copilăria lor în fața fișelor și ecranelor". Sau așa părea din exterior. Experiența deschiderii unei grădinițe însă, discuțiile cu zeci de educatori din absolut toate contextele (privat, stat, alternativ, formal, etc) și nivelele de experiență, confesiunile lor, înțelegerea sistemului și a designului său, înțelegerea culturii educației preșcolare în România, ne-au făcut să înțelegem că suntem departe de a recunoaște și de a practica dreptul și nevoia copiiilor de a se juca. Despre școli nici nu pomenim. Nu cred să existe o singură școală în România, în care copiii să se joace. Să fie o oră doar de joacă, sau măcar o jumătate de oră. Zilnic. Exact cum citiți, de joacă. Să meargă copiii la școală să se joace, nu să stea în bancă nemișcați 5 ore și alte 3-4 ore la after. Nu voi face aici pomelnicul avantajelor unei astfel de practici, însă ne ajută să știm măcar de unde pornim: educația se construiește exclusiv în jurul nevoii sistemului de instructaj și a modului în care acesta a fost conceput cu zeci și poate mai mult de ani în urmă. Ne întoarcem la grădiniță, unde situația nu e foarte diferită. Copiii în grădinițe nu se joacă liber. Nu vorbim de joc didactic, cel cu reguli predefinite. Vorbim de joaca lor liberă, adhoc, în grup. Adică de momentele de libertate, de explorare din cadrul unei zile, momente încurajate sau chiar create la început de educatori în care copiii se joacă între ei liber. Și prin această joacă, învață despre lume, despre ei, despre ceilalți. Integrează elemente din lumea lor, imită, repetă, observă. Își exersează imaginația, creativitatea, vocabularul, motricitatea, abilitățile cognitive. Navighează sensul lumii în care trăiesc sau, altfel spus, în care dezvoltă inteligență socială și emoțională. Vorbim despre educația emoțională, despre importanța de a vorbi copiiilor despre sentimentele lor, este un adevărat trend. Și este unul bun. Însă dezvoltarea socio-emoțională nu se oprește doar la a vorbi copiilor despre ce simt, despre emoțiile lor, ci despre a-i lasa și a-i încuraja să se antreneze în activități care le exersează aceste abilități în cel mai natural mod cu putință: prin joacă liberă în grup. Astfel, ei se conectează unii cu alții, sunt atenți la reacțiile celorlalți, se pliază pe regulile grupului fără ca acestea să fie verbalizate înainte. Vorbim de copii de 2-5 ani, unde joaca se întâmplă adhoc. Se stabilesc roluri, unii vor prelua rolul de lider, alții îi vor urma. Prin joacă liberă copiii integrează lumea din jurul lor, exersează roluri, jocuri, convenții. Imită, testează, explorează noi posibilități. Își dezvoltă imaginația, își manifestă creativitatea, empatia, explorează propriile nevoi și pe ale celorlalți. În goana adulților după standardizare, evaluare și rezultate rapide și palpabile, joaca liberă a copiiilor devine derizorie. Nevoia educatorilor de control, de autoritate, de liniște și disciplină se contopesc cu frica de a pierde (fear of missing out) și dorința părinților de a epata cu ce știe copilul. Și toate în detrimentul nevoilor esențiale ale copilului preșcolar: explorare, joacă, experimentare. Este mai ușor să direcționezi copilul cu ce să face, când să facă, cum să facă decât să îl observi, să îl ghidezi, să pui limite necesare și să îi urmărești procesul de învățare și relaționare. Să te raportezi la ce este el, la individualitatea și contribuția lui într-un grup decât la nevoile tale de standardizare și disciplină nenaturală și nedorită pentru un grup de preșcolari. Învățarea autentică la preșcolari implică joacă, gălăgie, dezordine creatoare (exact un atelier în care se fac lucruri, nu ca în muzee în care doar se expun produse finite), haos controlat, alergat, râs, plâns, bucurie, frustrare, momente pedagogice valoroase cu accent pe verbalizarea emoțiilor, neputiintelor, situațiilor prin care trece individul sau grupul. Procese, NU produse finite. Toate în cadrul unei structuri bine puse la punct care alternează momentele de joacă liberă, cu momentele de activități propuse de educatori, momente de explorare, rutine și tranziții. Facilitate de educatori blânzi și fermi, flexibili și structurați deopotrivă, asumați și motivați în demersul lor educațional cu preșcolari. Aceasta este o notă pentru părinți și educatori să aleagă calea învățării naturale, autentice, axate pe nevoile reale ale copilului, nu pe cea ușoară a direcționării, a controlului și a produselor finite ( reproduceri, fișe, etc), a comparației și a standardizării. Joaca liberă este parte din învățarea copiilor, ea trebuie încurajată și cultivată. O abordare educațională care controlează și direcționează copiii către “activități”, lucru individual sau fișe o zi întreagă, care nu creează în mod constant oportunități de joacă liberă sau dimpotrivă, le inhibă de dragul disciplinei, nu respectă dreptul și nevoia fundamentală a copilului de a se juca. O oră liberă în curte după-amiază, după activități, nu va compensa nevoia copilului de joacă liberă și cel mai sigur nu se vor lega momente de joacă liberă în grup, pentru că nu este setat contextul, cultura instituției. Iar copiii sunt fini observatori și foarte adaptabili, vor răspunde stimulilor externi, se vor conforma în mediul respectiv și vor refula acasă: vor fi plini de energie, agitați, vor țipa, vor alerga, vor face tot ce nu li se permite la grădiniță/centru educațional, etc. Educația trebuie făcută având finalitatea în minte: lumea în care copiii noștri vor trăi și abilitățile de care vor avea nevoie pentru a se adapta contextului socio-economic, de a trăi în echilibru cu sine și cu societatea. Și în timp ce lucrurile nu sunt deloc clare și simple, nu putem ignora tendințele actuale sub dinamica revoluției tehnologice. A rămâne captivi în metode arhaice de standardizare și obediență este incompatibil atât cu vremurile actuale cât și cu cele viitoare. Este momentul să îndrăznim o aplecare spre nevoile copiilor și spre metode care au legătură cu economia creativă în care ei vor trăi, care îi va duce spre o contribuție împlinitoare. În loc de concluzie, un îndemn: lăsați copiii să se joace liber. Creați culturi de joacă în grup. Fie acasă sau la grădiniță. Rezultatele vor fi peste așteptări mai ales în zona socio-emoțională, dar și cognitiv, psiho-motric, creativ.